În ziua de prăznuire a Sfinților Mari Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, sâmbătă, 21 mai 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Cluj-Napoca.

Cu prilejul hramului bisericii parohiale, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, fostul decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Ciprian Ilie Mișin și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a vorbit credincioșilor despre lucrarea misionară a Sfântului Împărat Constantin, explicând totodată cum și-a asumat chemarea făcută de Dumnezeu, ulterior convertirii sale la creștinism.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii bisericii, iar părintele paroh Ciprian Mișin a mulțumit ierarhului pentru prezența la hram și binecuvântare.

Scurt istoric

Parohia Ortodoxă „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, situată pe Calea Moților, a fost înființată după Marea Unire, în anul 1922, fiind a doua parohie ca vechime din municipiul Cluj-Napoca,

Actualul lăcaș de cult, sfințit de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, a fost construit între anii 1995-1998, prin implicarea preotului Alexandru-Marcel Sabău, care a păstorit parohia timp de aproape 40 de ani, în perioada 1981-2020.

Începând din luna ianuarie 2021, comunitatea parohială este păstorită de preotul Ciprian Ilie Mișin, avându-l alături pe diaconul Ionuț Koblicska.

În cadrul bisericii parohiale se păstrează o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromița, de la Schitul Prodromu din Muntele Athos.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close