În ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, marți, 27 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou” din cartierul clujean Gheorgheni, cu prilejul hramului bisericii parohiale.

De la ora 10:00, în biserica parohială, singura din municipiul Cluj-Napoca ocrotită de Sfântul Dimitrie cel Nou, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de clerici.

Din sobor au făcut parte: vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului, preotul Iustin Tira, protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Iacob Cismaș, preotul Simion Felecan și preotul Andrei Dutca.

După citirea pericopei evanghelice, pornind de la pilda vieții Sfântului Cuvios Dimitrie, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a explicat credincioșilor prezenți că „nu există bucurie trainică în comoditate, orice lucru trainic se face prin jertfă și osteneală”.

„«Ostenelile trupului, înfrânarea poftelor şi privegherea de toată noaptea, smerenia cea dintre frați, blândețea, te-au preamărit şi vestit te-au arătat tuturor credincioşilor, o Dimitrie; dar ca cel ce ai mare îndrăzneală către Stăpânul, roagă-te ca şi noi toţi să ne mântuim», spunem în slujba sfântului.

 

Prin această lucrare duhovnicească a dobândit bună îndrăznire către Dumnezeu, bună îndrăznire de care si noi avem nevoie. «Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți voia Mea», zice Domnul Hristos către Apostoli. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou s-a străduit toată viața să facă voia lui Dumnezeu, a devenit prieten al lui Hristos și a căpătat mare îndrăznire către Dumnezeu. De aceea, astăzi noi stăm cu mare îndrăznire înaintea lui Dumnezeu, luându-l drept mijlocitor pe Sfântul Dimitrie, prietenul lui Hristos, ocrotitorul bisericii dumneavostră”, a spus Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul.

 

Scurt istoric

Parohia „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou”, Protopopiatul Cluj II, își are originea în vechea capelă amenajată în anul 1971 de preotul Gheorghe Mureșan pentru creștinii din Cluj-Borhanci.

Începând cu anul 1993, preotul Ioan Bancoș a făcut demersurile necesare pentru ridicarea unei noi biserici pentru creștinii din cartierul Gheorgheni, iar în 26 octombrie 1997, Mitropolitul Bartolomeu Anania pune piatra de temelie a bisericii. Lăcașul de cult a fost sfințit la data de 28 octombrie 2018, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

Parohia este păstorită, din anul 2006, de preotul paroh Iacob Cismaș, avându-l alături pe preotul Iustin Tira, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Clujului, și pe preotul Andrei Dutca.

Mai multe fotografii AICI 

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

 

 

Din aceeași categorie

Share This