Marți, 23 noiembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în sobor de ierarhi, a slujit la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș, cu prilejul evenimentelor comemorative organizate de Episcopia Caransebeșului, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, sub genericul „Un secol de la nașterea Episcopului Emilian Birdaș (23 noiembrie 1921 – 23 noiembrie 2021)”.

Astfel, de la ora 9:30, în ziua când s-au împlinit 100 de ani de la nașterea Episcopului Emilian Birdaș, restauratorul Episcopiei Caransebeșului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de un sobor de preoți și diaconi.

La slujbă a participat și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. De asemenea, au luat parte preoți din municipiul Caransebeșului, părinți profesori împreună cu elevi seminariști de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu”, ostenitori ai Centrului Eparhial, oameni de cultură, istorici și mai mulți invitați din întreaga țară, din locurile unde și-a desfășurat activitatea vrednicul ierarh Emilian Birdaș.

 

La finalul Sfintei Liturghii, soborul de arhierei a oficiat o slujbă de pomenire pentru vrednicul de pomenire Episcop Emilian. De asemenea, a fost prezentată medalia comemorativă „Episcopul Emilian Birdaș – un secol de la naștere (1921-2021) și 25 de ani de la trecerea la cele veșnice (1996-2021)”, conform Episcopiei Caransebeșului.

Debutul evenimentelor comemorative

Manifesările comemorative au debutat în după-amiaza zilei de luni, 22 noiembrie, în Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, necropola episcopilor Caransebeșului, unde își și doarme somnul de veci restauratorul Episcopiei Caransebeșului. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, alături de un sobor de preoți și diaconi, au săvârșit slujba Parastasului pentru odihna sufletului Episcopului Emilian Birdaș.

 

După slujba de pomenire, a fost vernisată expoziția foto-documentară „Episcopul Emilian Birdaș – omul și arhiereul”, la Colecția muzeală „Episcop Elie Miron Cristea” ce se află la Centrul Eparhial din Caransebeș. De asemenea, a fost difuzat filmul comemorativ  „Episcopul Emilian Birdaș – ctitor de eparhii. Un secol de la naștere (1921-2021)”, realizat de Trinitas TV. Totodată, a fost prezentat și un program artistic comemorativ „Episcopul Emilian Birdaș – iubitor de Biserică și Neam”, desfășurat în sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Centrului Eparhial.

Toate evenimentele au fost organizate în temeiul normelor prevăzute de legislație și au fost transmise live pe pagina de facebook a Episcopiei Caransebeșului.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Episcopia Caransebeșului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close