Clericii din Protopopiatul Ortodox Dej s-au reunit joi, 5 noiembrie 2020, în cadrul conferinței preoțești de toamnă.

Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Cășiel și a fost precedată de Sfânta Liturghie săvârșită în sobor restrâns de preoți, în frunte cu protopopul Dejului, preotul Ioan Buftea, și duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Serafim Bădilă.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat o slujbă de Te Deum, în prezența chiriarhului locului și a preoților dejeni, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor din perioada stării de alertă.

Lucrările conferinței au fost deschise și prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Ierarhul le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc. Totodată, a argumentat tema omagială a anului 2020, proclamat ca „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”.

Invitatul special al conferinței de toamnă, părintele conf. univ. dr. habil. Gabriel-Viorel Gârdan, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a susţinut o prelegere intitulată „Dimensiunea filantropică a pastorației părinților și copiilor”, atrăgându-le atenția clericilor prezenți asupra faptului că „nu există pastorație ziditoare și roditoare fără filantropie”.

Conferința semestrială s-a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute de cei doi ierarhi clujeni, precum și cu luări de cuvânt din partea preoților prezenți, în frunte cu protopopul Dejului, preotul Ioan Buftea.

Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului se desfășoară în fiecare an, în cele 9 protopopiate ale eparhiei, primăvara și toamna, și sunt prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Anul acesta, în contextul pandemiei de coronavirus, conferințele de primăvară nu au mai avut loc, astfel că tema conferințelor de toamnă a cuprins ambele tematici  propuse de Patriarhia Română pentru anul 2020, și anume: „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”.

Citește și Dimensiunea filantropică a pastorației părinților și copiilor, subiectul conferințelor preoțești de toamnă în Arhiepiscopia Clujului 

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close