Eroii Revoluției din decembrie 1989 au fost comemorați vineri, 21 decembrie 2018, printr-o ceremonie militară și regilioasă, desfășurată în Cimitirul Eroilor din Cluj-Napoca. Printre cei prezenți la manifestare s-au numărat reprezentanți ai asociațiilor de revoluționari, oficialități publice locale și județene, precum și reprezentanți ai structurilor din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională.

În deschiderea ceremoniei, de la ora 12:00, a fost intonat imnul național, iar după acest moment, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Arhim. Benedict Vesa, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, alături de alți preoți și diaconi, a oficiat o slujbă de pomenire pentru sufletele celor care s-au jertfit pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român.

La finalul slujbei religioase, Părintele arhim. Benedict Vesa a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre dorința acerbă a revoluționarilor de a deveni liberi, precum și importanța pomenirii lor.

„Ne aducem aminte astăzi, în mod solemn, de cei care, acum 29 de ani, strigau dinlăuntrul ființei lor «Vom muri și vom fi liberi!», în felul acesta devenind purtătorii de cuvânt ai poporului român dintotdeauna, care și-au dorit libertatea ca pe un mod de viață, dorind să iasă dintr-o perioadă în care dictatura devenise un mod insuportabil de viață.”, conform celor afirmate de arhim. Benedict Vesa.

Prezente la eveniment au fost oficialitățile locale, județene și militare, printre care și primarul municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc, alături de numeroși clujeni și de familiile revoluționarilor decedați. De asemenea, a participat și duhovnicul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj, arhim. Samuel Cristea, elevi seminariști și studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, care au dat răspunsurile la slujbă.

După oficiul religios, a urmat ceremonia de depunerea de jerbe și coroane de flori la Monumentul Eroilor din cimitir. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare, compusă din efective ale militarilor, jandarmilor și pompierilor clujeni, în frunte cu fanfara militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

Mai multe fotografii găsiți AICI 

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close