Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat miercuri, 30 martie 2022, în mijlocul personalului militar și civil din cadrul Unității Militare 01607 a Batalionului 55 Comunicații și Informatică „Napoca” din Cluj-Napoca, cartierul Someșeni. Cu acest prilej, ierarhul a resfințit capela unității militare și a participat la manifestările dedicate aniversării a 90 de ani de la înființarea Regimentului 2 Transmisiuni, ale cărui tradiții sunt continuate de Batalionul 55 Comunicații și Informatică „Napoca”.

Astfel, de la ora 8:30, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârșit slujba de resfințire a capelei militare, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, care, în ultimii doi ani, a trecut printr-un amplu proces de renovare și înfrumusețare. În continuare, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența cadrelor militare și a oficialităților militare și civile.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, preotul militar Marius Cosmin Copaciu, de la Capela Militară Someșeni, precum și alți preoți invitați.

La finalul Liturghiei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură despre virtuțile și viața pilduitoare a Sfântului Sfințit Mucenic Corneliu Sutașul, pornind de la relatarea din Faptele Apostolilor, capitolul 10, versetul 2, unde este caracterizat ca fiind „cucernic şi temător de Dumnezeu, cu toată casa lui şi care făcea multe milostenii poporului şi se ruga lui Dumnezeu totdeauna”.

 

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a acordat preotului militar Marius Cosmin Copaciu Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici. Comandantul Batalionului 55 Comunicații și Informatică „Napoca”, locotenent-colonel Manuel Florin Onofrei, a primit „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, iar colonelul Florin Csegzi și plutonierul adjutant Gheorghe Milandru au fost distinși cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni. De asemenea, alți ostenitori și binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

La rându-i, preotul militar Marius Cosmin Copaciu a mulțumit Părintelui Mitropolit Andrei, conducerii garnizoanei și tuturor celor implicați în renovarea capelei.

90 de ani de istorie

Apoi, de la ora 12:00, în curtea unității militare din Someșeni, a avut loc o ceremonie militară și religioasă prin care au fost aniversați 90 de ani de istorie și tradiție militară. Momentul a început cu o rugăciune de binecuvântare, apoi Părintele Mitropolit Andrei a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc.

În cadrul ceremoniei militare, care s-a desfășurat în prezența locțiitorului comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, general de brigadă Nicolae Tonu, a avut loc și decorarea Batalionului 55 Comunicații  și Informatică „Napoca” cu Emblema de Onoare a Forțelor Terestre. De asemenea, unor militari din cadrul structurii le-au fost acordate distincții militare, „pentru profesionalismul și rezultatele obținute în activitatea desfășurată”.

Manifestările s-au încheiat cu slujba de sfințire a Monumentului închinat eroilor unității căzuți la datorie în perioada 1941-1943 și cu defilarea gărzii de onoare.

 

Scurt istoric

Capela Garnizoanei Militare Someșeni a fost amenajată imediat după evenimentele din 1989 și a fost târnosită în anul 1996, de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania. Începând cu anul 2020, capela a intrat într-un amplu proces de renovare și înfrumusețare, fiind resfințită astăzi, 30 martie 2022, de Părintele Mitropolit Andrei.

Batalionul 55 Comunicații și Informatică este continuatorul tradițiilor de luptă ale Regimentului 2 Transmisiuni, înființat la 1 aprilie 1932, în localitatea Câmpina, prin decretul Regal nr. 497 din 22 februarie 1932.După ce a participat atât la Campania din Est, cât și cea din Vest ale celui de-Al Doilea Război Mondial, Regimentul 2 Transmisiuni este dislocat, în anul 1948,  la Cluj-Napoca. În 1959 acesta se transformă în Regimentul 55 Transmisiuni, iar în anul 1990 primește denumirea onorifică „Napoca”.  Începând cu 1 iulie 2006 devine Batalionul 55 Comunicații și Informatică „Napoca”, denumire pe care, structura care funcționează în garnizoana Someșeni, o poartă și astăzi, conform paginii oficiale a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Dumitru Cucură

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close