Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat luni, 3 iunie 2019, un eveniment cultural-artistic dedicat copiilor, intitulat „Întâlnirea micilor prieteni ai Muzeului Mitropoliei Clujului”. Evenimentul a avut loc de la ora 16:30, la Muzeul Mitropoliei, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.

În deschidere, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, le-a adresat celor mici un cuvânt duhovnicesc și i-a felicitat cu prilejul zilei de 1 iunie, zi care le este dedicată lor.

 

A urmat programul propriu-zis, care a fost moderat de actrița Doina Dejica, cunoscută în rândul copiilor ce ascultă Radio Renașterea, ca Daria, prietena lor care le spune povești. Datorită ei, copiii s-au putut reîntâlni cu îndrăgitul personaj al lui Carlo Collodi, Pinocchio.

În continuare, copiii de la Grădinița „Sfântul Stelian”, sub îndrumarea educatoarelor Iulia Măluțan, Mirela Mureșan, Carmen Copil și Maria Gherasim, au recitat poezii și au interpretat câteva cântece specifice copilăriei.

Apoi, elevii din clasa I de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, coordonați de  prof. Lia Pah, au prezentat un moment artistic prin intermediul căruia fiecare și-a arătat talentul: au cântat la pian, vioară, orgă, au recitat poezii, rugăciuni și au interpretat cântece de primăvară, populare și patriotice.

La manifestare a fost prezent și Corul „Floare de colț” al Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” din municipiu, sub coordonarea prof. Ghițză Cuc, care a interpretat trei cântece.

În încheiere, elevii din clasele V-VII de la Seminarul Teologic Ortodox, coordonați de prof. Petronela Taloș, acompaniați la orgă de pr. Ciprian Talos, au susținut un miniconcert.

La finalul, au cântat cu toții „Hristos a înviat!”, iar ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a binecuvântat pe copilași și le-a oferit daruri.

Manifestarea are loc în fiecare an și  își propune să-i învețe pe cei mici să iubească cultura, arta și patrimoniul religios, potrivit consilierului cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, pr. dr. Bogdan Ivanov, gazda evenimentului.

De asemenea, la Muzeul Mitropoliei, lunar au loc evenimente culturale, în cadrul „Serilor culturale ale muzeului”, organizate de Arhiepiscopia Clujului.

Mai multe fotografii găsiți AICI  

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat luni, 3 iunie…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Luni, 3 iunie 2019

Text și foto: Darius Echim

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close