Biserica nouă a parohiei Comșești a fost sfințită astăzi de Mitropolitul Clujului, în prezența a sute de credincioși.

Locașul de cult a fost construit începând cu anul 2003  la dorința expresă a comunității parohiale și poartă hramul „Pogorarea Sfantului Duh”.

Slujba de tarnosire a fost urmata de Sfanta Liturghie oficiata in sobor de preoti si diaconi, in  cadrul careia Inaltpreasfintitul Parinte Andrei a rostit cuvantul de învătatura, despre Hristos, tămăduitorul sufletelor si al trupurilor.

Tot evanghelia de astazi ne arata ca bolile trupesti depind in mare masura de starea sufleteasca a omului care patimeste.

Programul liturgic s-a încheiat cu premierea tuturor celor care s-au implicat in edificarea bisericii si finalizarea lucrarilor noului locas de cult din Comșești.

Preotul paroh Ioan Dănuț Rad a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor iar diplome de aleasa cinstire le-au fost oferite primarului, consiliului parohial si tuturor celor care au contribuit la frumoasa edificare din parohia Comșești.

Atestată documentar din timpul lui Matei Corvin, parohia ortodoxă Comșești din Protopopiatul Turda mai are o biserică de lemn construită în jurul anilor 1800.

Autor: Alexandra Andereș, Radio Renașterea

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close