În Duminica a XXI-a după Rusalii, 13 octombrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, s-au aflat în mijlocul comunității ortodoxe de la poalele Țibleșului, localitatea Suplai, Protopopiatul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, cei doi ierarhi au binecuvântat lucrările efectuate în ultimii trei ani la biserica din sat.

Slujba de resfințire a început la ora 8:30, iar de la ora 10:00, Înaltpreasfințitul Andrei și Preasfințitul Ignatie au oficiat Sfânta liturghie, fiind înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din  Cluj-Napoca, preotul conf. univ. dr. Cristian Sonea, protopopul Țării Năsăudului, preotul Ioan Dâmbu – fiu al satului, protopopul de Chioar, preotul Nicolae Petruș, preotul paroh Darius Gavriloaie, alături de alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Ignatie a rostit un cuvânt de învățătură, evidențiind faptul că parabola semănătorului „ne vorbește despre pământul inimii fiecăruia dintre noi”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de arhidiaconul Daniel Mocanu.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a adresat comunității din Suplai un gând duhovnicesc, exprimându-și bucuria de a participa la resfințirea bisericii lor.

 

În încheiere, preotul paroh Darius Gavriloaie a mulțumit ierarhilor, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor ce au ajutat la renovarea lăcașului de cult.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom pe parohul Darius Gavriloaie, cu dreptul de a purta brâul roșu. Prim-epitropul parohiei, Dumitru Fetti, a primit „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, iar primarul comunei Zagra, Dumitru Buscoiu, a fost distins cu Ordinul „Mihai Vodă”. De asemenea, membrii Comitetului și Consiliului parohial au primit diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători.

Lăcașul de cult, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din localitatea Suplai, comuna Zagra, a fost construit între anii 1973-1975, fiind sfințit în anul 1976 de către vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu. În perioada 2016-2019, biserica a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare, atât la exterior, cât și la interior.

În curtea sfântului lăcaș se află și o biserica de lemn, monument istoric, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, care datează din anul 1711.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica a XXI-a după Rusalii, 13 octombrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 13 octombrie 2019

Text și foto: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close