Duminică, 7 octombrie 2018, credincioșii Parohiei Recea au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, biserica cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, în prezența unui mare număr de credincioși. După sfințirea lăcașului de cult, cei doi Ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de peste 25 de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicii Părinți consilieri, membrii ai Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei, Preacucernicul Părinte Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului și părinții apropiați ai acestei parohii, toți prezenți la invitația Părintelui paroh Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură.

 

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit un cuvânt de bun venit adresat Înaltpreasfințitului Părinte Andrei și a felicitat pe Preacucernicul Părinte paroh Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, pentru întreaga activitate desfășurată.

 

În continuare, domnul Ludovic Breda, primarul Comunei Vârșolț, de care aparține, din punct de vedere administrativ, și satul Recea, i-a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei titlul de cetățean de onoare al localității Recea, după care Înaltpreasfinția Sa i-a dăruit acestuia o diplomă de apreciere.

Tot în același cadru festiv, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oferit Preacucernicului Părinte paroh Mihai Dobocan, Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție bisericească a Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, pentru bogata activitate administrativ-gospodărească, dar și pastoral misionară. La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh Mihai Dobocan a mulțumit celor doi Ierarhi pentru prezență și le-a dăruit câte o icoană.

De asemenea, au fost împărțite iconițe tuturor celor prezenți la sfânta biserică.

Piatra de temelie a bisericii cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Recea a fost sfințită în anul 2002. Motivul pentru care s-a purces la ridicarea unui nou lăcaș de cult în localitate a fost dat de faptul că vechea biserică era amplasată pe un teren care a devenit instabil, astfel încât lăcașul de cult a început să crape, desprinzându-se, mai apoi, bucăți de tencuială. În aceste condiții, credincioșii nu mai erau în siguranță în vechea biserică. Lucrările la noul lăcaș de cult au fost inițiate și demarate de către parohul de atunci, părintele Miron Pop, până în primăvara anului 2015, când Preacucernicia Sa s-a pensionat.

Începând cu luna mai a anului 2015, Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan a fost numit preot al Parohiei Recea, sub păstorirea Preacucerniciei Sale reîncepând lucrările la biserică, după ce, mai multă vreme, acestea stagnaseră din cauza lipsei de fonduri. Astfel, la sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, din anul 2015, s-a slujit, pentru prima dată, în noul lăcaș de cult, slujba fiind săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu.

Preacucernicul Părinte paroh Mihai Dobocan a primit sfânta taină a preoției în anul 2006, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena. În anul 2015, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat Preacucerniciei Sale ordinul Sfinții Împărați Constantin și Elena pentru clerici. În același timp, părintele Mihai este ctitorul bisericii din prima parohie în care a slujit, respectiv Recea Mică, aceasta fiind pusă sub ocrotirea Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Între anii 2002-2018, sub păstorirea Preacucernicilor Părinți Miron Pop și Mihai-Adrian Dobocan, ajutați îndeaproape de membrii Consiliului şi Comitetului parohial, dar mai ales prin dărnicia şi jertfelnicia bunilor credincioşi, s-au realizat următoarele lucrări: în interior lăcașul de cult a fost tencuit, altarul și pronaosul bisericii au fost pictate în tehnica frescă, s-a turnat șapa de beton, pavimentul altarului și soleea din naos au fost placate cu granit, s-a făcut instalația electrică, a fost realizat sistemul de încălzire pe panouri radiante, s-au montat geamurile și ușile de acces, s-au confecționat, din lemn de tei, iconostasul, Sfânta Masă, două suporturi din lemn sculptat pentru icoanele din naos și patru tetrapoade și au fost instalate clopotele în turnul lăcașului de cult. În exterior, biserica a fost tencuită în terasit, acoperișul, turnurile și pridvorul lăcașului de cult au fost acoperite cu tablă Lindab, s-au montat jgheaburile, burlanele și paratrăsnetul, pridvorul bisericii a fost extins, pe fațada lăcașului de cult a fost pictată scena Judecății de Apoi, iar în curtea bisericii a fost edificat un monument al eroilor. De asemenea, lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Redactor: Diac. Ionică Torcoș

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close