În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 13 septembrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Șieu-Odorhei, Protopopiatul Beclean, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării lucrărilor efectuate în ultima perioadă la casa parohială.

De la ora 10:00, pe o scenă special amenajată în fața bisericii parohiale, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Beclean, preotul Vicențiu Doru Zinveliu, secretarul de cabinet al Episcopului-vicar, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Flaviu Marian Druță, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, ierarhul le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, vorbindu-le despre faptul că „Crucea este imagine-simbol a lui Dumnezeu și chip al dragostei lui Dumnezeu”.

„Crucea este declarația de dragoste a lui Dumnezeu pentru lume, pentru că ne spune chiar Însuși Hristos că nu este dragoste mai mare decât ca cineva să își dea viața pentru aproapele său”, a afirmat Preasfinția Sa.

 

Pentru activitatea pastorală și administrativă desfășurată în parohie, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom pe părintele paroh Flaviu Marian Druță, cu dreptul de a purta brâul roșu. De asemenea, consilierului parohial Luca Roiban i-a acordat Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. Toți ceilalți donatori și binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

După Sfânta Liturghie, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a oficiat slujba sfeștaniei la casă parohială, care în ultimii ani a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare.

Slujba a fost oficiată în prezența a sute de credincioși, a fiilor satului și a autorităților locale și județene, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Scurt istoric

Aşezat pe malul stâng al râului Șieu, satul Şieu-Odorhei are din 1905 o biserică construită sub formă de navă, ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

De-a lungul vremii, în lăcașul de cult a fost introdus curentul electric, a fost pictat, s-a introdus instalația de încălzire centrală, iar în anul 2006 a fost sfințit de Înaltpreasfințitul Irineu al Alba Iuliei, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 13 septembrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 13 septembrie 2020

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Vasile Hertely

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close