În Duminica a 27-a după Rusalii (a tămăduirii femeii gârbove), 5 decembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit în Biserica „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca, cunoscută și sub numele de Biserica din Deal, prima biserică ortodoxă din metropola Transilvaniei, unde, în urmă cu 100 de ani, la data de 6 decembrie 1921, a fost întronizat Episcopul Nicolae Ivan ca prim întâistătător al reînființatei Eparhii a Clujului, de obârșie ștefaniană. Această biserică a avut statut de Catedrală Episcopală, până când a fost sfințită, în anul 1933, actuala Catedrală Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca. 

Cu acest prilej, de la ora 10:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfântă Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului – preotul paroh Cristian Baciu, consilierul cultural – preotul Cornel Coprean, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, pr. lect. univ. dr. Bogdan Ivanov – cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, protopopul de Cluj I – preotul Dan Hognogi, redactorul-șef al Editurii Renașterea – preotul Florin Cătălin Ghiț și proin-protopopul Ioan Jeler.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, pornind de la minunea tămăduirii femeii gârbove, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a spus că „Hristos, Doctorul cel Mare, transmite doctorilor celor mici puterea de a dezlega”. De asemenea, i-a îndemnat pe credincioși ca în perioada postului să facă fapte bune și să își curățească sufletele prin Spovedanie și Împărtășanie.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de tenorul Florin Pop.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, în semn de prețuire și recunoștință, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe preotul Florin-Cătălin Ghiț, redactor-șef la Editura Renașterea și slujitor al Bisericii din Deal. De asemenea, academicianul Răzvan Emil Theodorescu, membru titular al Academiei Române, a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar arhitectul Oana Astaluș-Munteanu, a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni.

La finalul slujbei, preotul paroh Cristian Baciu a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor ce s-au implicați în organizarea manifestărilor dedicate comemorării Episcopului Nicolae Ivan și Centenarului Eparhiei Clujului. De asemenea, a prezentat tronul arhieresc în care a fost înscăunat Episcopul Nicolae Ivan, precum și un tetrapod din anul 1798, restaurat recent în cadrul atelierului de restaurare al Muzeului Mitropoliei Clujului.

 

În continuare, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române și director al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca, a vorbit despre însemnătatea istorică a reînființării Eparhiei Clujului.

Slujba a fost oficiată în prezența reprezentanților mediului academic clujean, a numeroși credincioși și oameni de cultură. O parte din cei prezenți au participat la Sfânta Liturghie în curtea bisericii, astfel că au putut urmări slujba pe un ecran gigant, respectând în acest fel măsurile igienico-sanitare.

 

Manifestări cultural-religioae

În seria de manifestări cultural-religioase prilejuite de Centenarul Eparhiei Vadului Feleacului și Clujului, Parohia „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca, în colaborare cu Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române – filiala Cluj-Napoca,  a organizat joi seara, 2 decembrie 2021, o masă rotundă în cinstea Episcopului Nicolae Ivan. De asemenea, a fost lansată și prezentată Monografia Bisericii din Deal, al cărei autor este pr. Florea Mureșanu. Cartea a apărut în anul 1942 și a fost reeditată anul acesta, în contextul Centenarului Eparhiei Clujului. Ediția critică a fost realizată de pr. Cristian Baciu, pr. Florin-Cătălin Ghiț, Varga Attila și Angela Rus. Mai multe detalii AICI 

Scurt istoric

Biserica Ortodoxă „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca, cunoscută și sub numele de Biserica din Deal, este monument istoric și a fost construită între anii 1795-1796, fiind timp de 136 de ani (1796-1932) singura biserică ortodoxă din Cluj.

De istoria bisericii se leagă şi momentul din anul 1811, când Episcopul Vasile Moga a fost instalat ca episcop al românilor ortodocşi din Transilvania, însă, din cauza presiunilor politice, a părăsit Clujul, fiind nevoit să îşi stabilească reşedinţa la Răşinari. De asemenea, din acest loc a plecat spre Alba Iulia delegația clujenilor care a votat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

La data de 6 decembrie 1921, în această biserică, a fost instalat și Episcopul Nicolae Ivan, reîntemeietorul Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, iar timp de 12 ani biserica a avut statutul de Catedrală Episcopală, până când a fost sfințită (1933) actuala Catedrală Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca. În cadrul lăcașului se păstrează tronul arhieresc în care a fost înscăunat Episcopul Nicolae Ivan.

În ambianţa acestei biserici, pr. Florea Mureşanu, teolog şi cărturar, a coagulat întreaga intelectualitate clujeană interbelică într-un cenaclu la care erau prezente personalități de seamă ca: Victor Papilian, Lucian Blaga, Dumitru D. Roșca, Bartolomeu Valeriu Anania, dramaturgul Ion Luca, criticul literar Dumitru Micu și alții.

În prezent, sfântul locaș, situat pe strada Bisericii Ortodoxe, nr. 10,  este locul de rugăciune al unei foarte vii comunităţi parohiale, unde se desfăşoare mai multe proiecte pentru tineri şi copii, dar şi proiectele sociale: Cantina socială „Sfântul Ioan cel Milostiv”, Casa de oaspeți „Sfântul Ilie”, un program after-school și, cel mai recent proiect, Serviciul de asistență comunitară „Sfânta Treime”.

Comunitatea parohială este păstorită de preotul paroh Cristian Baciu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Clujului, avându-l alături pe preotul Florin-Cătălin Ghiț, redactor-șef al Revistei Renașterea.

Episcopul Nicolae Ivan (17 mai 1855 – 3 februarie 1936) este reîntemeietorul Eparhiei Clujului (de obârșie ștefaniană) care a păstorit cu un neîntrecut har de ctitor. Acesta a lăsat posterităţii actuala Catedrală Mitropolitană, Reşedinţa Eparhială, prima Academie Teologică, Revista Renaşterea și multe altele, dar, nu în ultimul rând, acesta a dus la împlinirea unui vis de veacuri al românilor ortodocşi ardeleni, care şi-au dorit un ierarh al lor în metropola Transilvaniei.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close