700 de ani de atestare documentară a comunei Viișoara au fost sărbătoriți astăzi, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Cu această ocazie au avut loc manifestări culturale și religioase, începând cu ora 11:00.

În debutul evenimentului s-a desfășurat simpozionul intitulat „România 100 de ani, Viișoara 700 de ani”.

De la ora 13:00 a avut loc inaugurarea parcului „Grădina de vară” și sfințirea Monumentului dedicat Eroilor Neamului din Viișoara, slujbă oficiată de ÎPS Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

La finalul slujbei, Ierarhul și-a exprimat bucuria de a participa la manifestările dedicate eroilor neamului de la Viișoara și a subliniat importanța evocării acestora.

În continuare, primarul comunei Viișoara, ing. Ioan Roman a adresat Părintelui Mitropolit Andrei alese mulțumiri pentru prezența și slujirea Înaltpreasfinției Sale la Viișoara și a arătat care este semnificația monumentului.

Prezent la eveniment, prefectul județului Cluj, domnul Ioan Aurel Cherecheș i-a felicitat pe cei care s-au implicat în organizarea acestui moment comemorativ.

De asemenea, a luat cuvânt și sculptorul Alexandru Păsat, realizatorul monumentului.

Manifestările desfășurate astăzi la Viișoara în memoria celor 145 de eroi locali ai neamului românesc au fost organizate de Primăria și Consiliul local.

La eveniment au participat oficialități locale, județene și centrale, alături de numeroși localnici.

Mai multe fotografii găsiți AICI

700 de ani de atestare documentară a comunei Viișoara au fost sărbătoriți astăzi, în prezența Înaltpreasfințitului…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Joi, 7 februarie 2019

Sursa: Pr. Robert Kovacs, Radio Renașterea
Photo Credit: Darius Echim

Din aceeași categorie

Share This