În săptămâna a III-a din Postul Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a efectuat câteva vizite în Protopopiatul Ortodox Român Dej. Primul popas duhovnicesc al Părintelui Mitropolit a fost la Mănăstirea ,,Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” de la Vad. Aici Preacuviosul Părinte Nicodim, stareţul mănăstirii împreună cu obştea şi cu domnul David Prunean, primarul comunei Vad, i-au prezentat Părintelui Mitropolit lucrările realizate până în prezent şi proiectul de arhitectură al întregului complex monahal.

Următoarea vizită a fost în Parohia Bogata de Jos, unde părintele Cosmin Mocean slujește cu multă râvnă de mai bine de 15 ani. Aici Înaltpreasfințitul Părinte Andrei s-a închinat în biserica ce îl are ocrotitor pe ,,Sfântul Arhidiacon Ștefan” şi a apreciat toate lucrările care au fost desfăşurate în această parohie.

Ultima vizită a fost în Parohia Bogata de Sus, unde paroh este părintele Ionuţ Rodilă. Aici Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei s-a închinat în biserica ce îi are ocrotitori pe ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” și i-au fost prezentate lucrările efectuate de curând la casa parohială.

,,Ne bucurăm de fiecare vizită a Părintelui nostru Mitropolit și îi suntem recunoscători pentru că întotdeauna este alături de păstoriții săi”, a precizat părintele Ioan Buftea, Protopopul Dejului, cel care l-a însoţit pe Părintele Mitropolit.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close