Biserica Parohiei clujene Câțcău cu hramurile „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” și „Sfântul Ierarh Nicolae” a îmbrăcat în Duminica a III-a după Rusalii haină de sărbătoare. La un secol de la punerea pietrei de temelie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat pictura lăcașului de cult și lucrările ce s-au săvârșit la biserică și a sfințit altarul de vară nou construit. Ierarhul a oficiat în continuare Sfânta Liturghie în prezența a mii de credincioși. Răspunsurile au fost date de un grup de elevi de la Seminarul Teologic din Cluj.
   Pornind de la pericopa evanghelică,  în cuvântul de învățătura, Înaltpreasfințitul Andrei le-a vorbit celor prezenti despre bucuriile slujirii lui Dumnezeu și a aproapelui dar și despre dezamăgirile rezultate în urma căutării de câștig material, a slujirii lui Mamona. În acest sens le-a adus în fața ochilor spirituali mai multe exemple, atât din Pateric cât și din literatura clasică autohtonă. De asemenea, Mitropolitul Clujului le-a amintit celor prezenți că acest an este dedicat cinstirii Sfinților Împărați Constantin și Elena, cei cărora le datorăm libertatea de a ne putea închina și de a ctitorii locașuri de închinare.
   Evenimentul de la Câțcău a marcat și împlinirea a 100 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii parohiale. 
Pentru strădania depusă în lucrarea pastoral misionară desfașurată timp de 30 de ani în această localitate, preotul paroh părintele Ioan Mărginean a primit distincția Crucea Arhiepiscopală. Primarului comunei i-a fost conferită Crucea Transilvana iar ctitorilor și membrilor consiliului parohial le-au fost acordate diplome de aleasă cinstire.
   Prin vizita Înaltpreasfințitul Andrei, credincioșii au sărbătorit și 665 de ani de atestare documentară a localității Câțcău. Cu această ocazie a fost inaugurat și noul sediu al primăriei, prin slujba de sfeștanie oficiată de Înaltpreasfințitul Andrei. 
 

{joomplucat:31 limit=40|columns=4}

 
 
 

Din aceeași categorie

Share This