Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului face câteva precizări cu privire la desfășurarea slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri și a Sfintelor Paști.

Având în vedere apropierea sărbătorii Sfintelor Paști, fiind atenți la nevoile spirituale ale preoților și credincioșilor noștri, care trebuiesc întăriți în credință și în nădejde, dar și ținând cont de criza provocată de pandemia care a afectat inclusiv viața Bisericii noastre, au fost transmise câteva dispoziții protopopilor și preoților din Arhiepiscopia Clujului:

1.    Toate slujbele din săptămâna Patimilor își vor urma cursul firesc, vor fi săvârșite doar în interiorul bisericilor, cu ușile închise, de către preoți și cântăreți, iar la Denia Prohodului Domnului nu se înconjura sfântul lăcaș.

2.    Slujba Învierii Domnului se va sărvârși noaptea, la ora 00, doar în interiorul bisericii, fără înconjurarea acesteia, iar imediat după chemarea „Veniți de luați lumină!”, preoții vor cânta de 3 ori „Hristos a înviat”, pentru ca și credincioșii să poată cânta troparul Învierii de la casele lor împreună cu noi. Apoi slujba își va urma tipicul firesc în interiorul sfântului lăcaș.

3.    Pentru pregătirea pânii și a vinului pentru Paști se vor folosi doar prescuri mici sau pâinișoare mici, ambalate în plastic direct de brutării, nu vor fi tăiate, ci se vor așeza alături de recipientul cu vin, pahar etanș sau sticluță, într-o pungă de plastic, care va fi sigilată. Acestea vor fi sfințite după Sfânta Liturghie din Joia Mare și vor putea fi împărțile credincioșilor la casele lor imediat după sfințirea lor, până în Duminica Învierii.

4.    În acest an, Paștile nu se vor distribui la biserici, ci vor fi trimise credincioșilor, la solicitarea acestora la casele lor, cu ajutorul consilierilor parohiali și a echipelor de tineri voluntari. Aceștia vor avea declarații întocmite pentru deplasarea în afara locuinței, vor respecta toate măsurile de igienă impuse de autorități și vor avea mănuși de protecție și mască și vor lăsa pachetul cu sfintele paști la ușa casei credincioșilor, minimizând cât mai mult contactul direct cu aceștia.

5.    Se va respecta în continuare dispoziția chiriarhală de tragere a clopotelor în toate bisericile de la oraș și sat, la ora 12, după care vor fi citite rugăciunile începătoare și Rugăciunea pentru încetarea epidemiei, alcătuită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.       

6.    Prevederile acestei note interne vor ține cont de recomandările autorităților și de evoluția la nivelul țării noastre a acestei epidemii și pot suferi modificări.       

 ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului,

Mitropolitul Clujului, Maramureşului și Sălajului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close