Zi de sărbătoare a fost astăzi, 21 noiembrie 2014, la Biserica „Sfântul Nicolae” a Parohiei Năsăud I. În ziua de prăznuire a Intrării  în Biserică a Maicii Domnului, peste 1.000 de credincioși de aici au participat la slujba arhierească săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului și un numeros sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Clujului le-a vorbit celor prezenți despre Maica Domnului, explicându-le credincioșilor semnificațiile sărbătorii de astăzi: „În această sărbătoare ne aducem aminte că fiind de 3 ani și jumătate, bătrânii ei părinți Ioachim și Ana au dus-o pe Maica Domnului la Templul din Ierusalim. A primit-o preotul Zaharia și a petrecut acolo 12 ani, pregătindu-se pentru marea taină a porogârii lui Dumnezeu în pântecele ei. Și gândindu-se creștinii noștri cât de mare este această sărbătoare, au împodobit-o cu cântări și i se adresează Maicii Domnului precum: „Tu ești scara cea de flori, cu un capăt peste nori, tu ești Raiul preafrumos, care-ai tras pe Domnul jos”.

La finalul slujbei a fost lansată o carte de memorii a părintelui Dumitru Tomi care a slujit aici aproape 40 de ani și a trecut la cele veșnice în urmă cu 9 luni. Volumul îngrijit de profesorul Ioan Seni a fost editat la Iaşi. În cele peste 200 de pagini se regăsesc memoriile părintelui Tomi, precum şi gânduri exprimate de diferite personalităţi după despărţirea de cel care fost cetăţean de onoare al oraşului Năsăud.
Anul acesta, biserica Parohiei Năsăud I a primit din Spania un fragment din moaștele Sfântului Nicoale, ocrotitorul locașului de cult.

 

Din aceeași categorie

Share This