Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului a sfinți joi seara capela noii parohii „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul clujean Europa.

Slujba a fi oficiată de Părintele Mitropolit de la ora 18, în sobor de 18 preoți și diaconi, din care au făcut parte consilieri eparhiali, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Pr. Vasile Stanciu,  Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană și Pr. Protopop Gheorghe Braica. La finalul slujbei Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a sfințit Sfântul Antimis pe care se va oficia Sfânta Liturghie.

În cuvântul de învățătură Înaltpreasfinția Sa a evidențiat importanța sfințirii unei noi biserici în viața comunității, care este un nou izvor de har: „Ne spune Scriptura în capitolul 28 al Facerii în versetul 18 că Iacob inspirat de Dumnezeu dă o definiție a bisericii ca locaș de închinăciune: Cât de înfricoșător este locul acesta, aceasta nu este alta decât Casa lui Dumnezeu și Poarta Cerului. Neamul nostru a avut mare evlavie față de Sfânta Biserică ca și locaș de închinăciune, de aceea nu a existat obște creștinească care să nu dorească să își ridice o biserică. Lucrul acesta se întâmplă și cu cartierul Europa. E un nou izvor de har pentru acest cartier din orașul Cluj. Să dea Dumnezeu ca multe rugăciuni să se împlinească aici și să vă fie binecuvântată viața și să aveți multe realizări atât spirituale, cât și materiale”.

Părintele Paroh Cosmin Vele a mulțumit la final tuturor celor care au contribuit la amenajarea capelei. Tot în semn de apreciere față de cei ce s-au implicat în această lucrare Părintele Mitropolit a oferit o diplomă de aleasă cinstire domnului Cristian Tivadar, cel care a pus la dispoziție spațiul în care s-a amenajat capela.

Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” a fost înființată la 1 octombrie 2013, iar de la 1 noiembrie a fost numit preot paroh Pr. Cosmin Vele, redactor la Radio Renașterea. Până acum s-a reușit amenajarea în zonă a unei capele unde se vor săvârși sfintele slujbe, până la ridicarea demisolului noii bisericii. Lucrările de zidire a noului locaș de cult vor demara în cel mai scurt timp, având în vedere că se dorește ca până la sfârșitul anului să se ridice demisolul locașului de cult, a declarat pentru Radio Renașterea Părintele Cosmin Vele.

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close