Biserica Ortodoxă a prăznuit duminică, 23 iunie 2013, Pogorârea Sfântului Duh, sau Rusaliile. Sărbătorii i se mai spune și Cincizecimea, pentru că la cincizeci de zile după Învierea Domnului a avut loc pogorârea Sfântului Duh. Praznicul Rusaliilor este de o mare însemnătate, deoarece în această zi Apostolul Petru a ţinut o cuvântare, în urma căreia s-au convertit la credinţa creştină peste 3.000 de suflete care au alcătuit astfel, prima Biserică creștină. De aceea, duminica Pogorârii Sfântului Duh este socotită zi a întemeierii Bisericii creştine.
De sărbătoarea Rusaliilor Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. A slujit alături de Înaltpreasfinția Sa un numeros sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte preoții slujitori de la Catedrala Mitropolitană și preoți profesori de la cele două instituții de învățământ teologic clujean. În cadrul Sfintei Liturghii ÎPS Andrei l-a hirotonit întru preot pe diaconul Mihai Andrei Mureșan, pentru capela spitalului de Psihiatrie din Cluj-Napoca. După citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Mitropolit a vorbit credincioșilor prezenți la slujbă despre Pogorârea Sfântului Duh ca momentul de întemeiere a Bisericii creștine, evidențiind totodată roadele Duhului Sfânt. La finalul Sfintei Liturghii ÎPS Părinte Mitropolit Andrei a oferit pictorului bisericesc Traian Bumb, cel care realizează pictura bisericii din Săliștea Nouă, locaș de rugăciune sfințit duminică 16 iunie, Crucea Transilvană, distincția cea mai mare pentru mireni oferită de Mitropolia Clujului, Sălajului și Maramureșului. Totodată au fost sfințite spicele de grâu, ce au fost împărțite ulterior la credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie de acest mare praznic.
Cu prilejul praznicului Pogorârii Sfântului Duh, Arhiepiscopia Clujului a organizat după-masă tradiționala procesiune de Rusalii. Programul a debutat cu oficierea Vecerniei plecării genunchilor, de la ora 17, în Catedrala Mitropolitană. Au participat toți preoții clujeni împreună cu credincioșii din cele 38 de parohii din municipiu, dar si din parohiile învecinate Clujului. Apoi de la ora 18 a urmat procesiunea care a avut loc pe traseul: Piaţa Avram Iancu, Bulevardul 21 Decembrie 1989, Piaţa Unirii, Bulevardul Eroilor şi cu întoarcere în Piaţa Avram Iancu. Pe tot parcursul procesiunii, ierarhii, preoții și credincioșii au cântat troparul Rusaliilor. După încheierea procesiunii, în fața Catedralei Mitropolitane s-a oficiat slujba sfințirii mici a apei și au fost rostite rugăciuni speciale pentru roadele pământului. În finalul procesiunii ÎPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură.

{joomplucat:27 limit=8|columns=4}

 

Mai multe imagini

Din aceeași categorie

Share This