Adevărul lui Hristos ne oferă libertatea, aceasta a fost tema cuvântului de învățătură rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului în parohia clujeană Huta, din protopopiatul Dej.

Ierarhul a participat sâmbătă, 13 mai 2017, la cea de-a patra ediție a „Sărbătorii fiilor satului” având alături un sobor de patru ierahi ai Sfântului Sinod. Este vorba despre Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, originar din aceasta localitate, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfintitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei si Harghitei, și Preasfintitul Părinte Emilian Lovisteanul, Episcop Vicar al Episcopiei Râmnicului.

Soborul de ierarhi a fost întâmpinat la intrarea în sat, conform tradiției, de călăreți îmbrăcați în costume populare, cu cai și trăsuri frumos împodobite iar la intratrea în lăcașul de cult de soborul de preoți în frunte cu Protopopul Dejului, Pr. Ioan Buftea. Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată pe scena amenajată în incinta locașului de cult începând cu ora 10,00 iar după citirea pericopei evanghelice, Înatpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit credincioșilor despre faptul că adevarata libertate este cea în Hristos:

Tuturor ne este dragă libertatea, indiferent că o mărturisim sau nu, nimănui nu îi place să fie rob, toți oamenii vor să fie liberi. Și dacă ați fost atenți la pericopa evanghelică ce s-a citit astăzi, Domnul Iisus Hristos ne dă și calea înspre această libertate. Pentru că la un moment dat El însuși spune: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.

Omul modern, omul vremurilor noastre dorește să fie liber, dorește să nu asculte de nimeni, să umble de capul lui, numai că el este rob patimilor. Nu este absolut deloc liber omul veacului postmodern. De abia atunci când vine la Hristos devine liber.

Preotului paroh, părintelui Cosmin Boga i s-a acordat rangul de iconom, cu dreptul de a purta brâu roșu, iar celor care s-au implicat în activitatea Bisericii din Huta li s-au conferit diplome de aleasă cinstire.

La final, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, fiu al satului Huta, a mulțumit tuturor ierarhilor, preotilor și credincioșilor prezenți la sărbătoarea satului Huta.

Ziua de astăzi pentru satul acesta este ca ziua de Paști. Ziua de astăzi este o zi în care ne bucurăm așa cum ne bucurăm la Praznicul Învierii Domnului Iisus Hristos, pentru că, deși nu este o zi de sărbătoare, nici duminică, este o zi încărcată de binecuvântare, de bucurie și de lumină. Ce bucurie mai mare poate să aibă sufletul decât aceea de a te împărtăși din Darurile lui Dumnezeu, din Darurile Duhului Sfânt. Și noi astăzi ne-am împărtășit din aceste daruri participnd la Sfânta Liturghie săvârșită aici de un soor de arhierei și preoți conduși de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului. Ziua aceasta o să rămână în mințile noastre, o să rămână în sufletele noastre multă vreme.

La sărbătoarea satului Huta, care are o comunitate de aproximativ 140 de suflete, s-a alăturat un grup de măicuțe de la Mănăstirea Cășiel conduse de maica stareță Stavrofora Varvara Georgiu, la rândul ei fiică a satului Huta.

În fiecare an, la inițiativa Preasfințitul Părinte Gurie și susțitut de preotul paroh Cosmin Boga, fiii satului se adună în satul natal și participă la Sfânta Liturghie, săvârsită în pridvorul bisericii din sat în sobor de episcopi și preoți.

……………………………..

Hramul lăcașului de cult este „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Parohia a fost înfiinţată în anul 2001, până atunci funcţionînd ca filie a Parohiei Strâmbu și apoi ca schit al Mănăstirii Nicula, unde au slujit în duminici și sărbători ieromonahi de la această Mănăstire.

Biserica din Huta a fost construită între anii 1970-1974 iar pictura a fost realizată de către pictorul Vasile Niţescu.

Din aceeași categorie

Share This