Catedrala Mitropolitană din centrul orașului Cluj-Napoca a fost neîncăpătoare duminică, 5 aprilie 2015, de sărbătoarea Floriilor. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Un număr impresionat de clujeni a stat la rând pe treptele catedralei pentru a putea intra în sfântul locaș și a se închina la icoana Praznicului. Odată intrați în biserică au ascultat cu atenție pericopa evanghelică citită astăzi, dar și cuvântul de învățătură al părintelui Mitropolit Andrei intitulat „Domnul Iisus Hristos, Biruitorul Morții”.

„Așa învățăm din Sfânta Scriptură că Dumnezeu ne-a creat pe noi, oamenii, tineri, sănătoși, frumoși și nemuritori. Așa l-a creat și pe Lazăr din Betania, care la această sărbătoare ne preînchipuie pe noi pe toți. Toți suntem Lazăr, iar Betania preînchipuie tot pământul. Iată că omul tânăr, sănătos, frumos și nemuritor ajunge bătrân, bolnav, urât și muritor, ba, mai mult, zace în mormânt de patru zile și miroase greu. Și stând în fața mormântului Domnul Iisus Hristos a plâns, zice Evanghelia. Domnul Hristos plânge că vede pe vrăjmașul său, pe Diavolul, cum l-a îndemnat pe om să păcătuiască. Domnul Hristos, care este Biruitorul Morții, ne face o demonstrație la Florii, punctual cu Lazăr, prin care ne spune cum că vine o zi când pe noi pe toți ne va scoate din moarte”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

Zecile de copii din fața altarului și credincioșii au rostit împreună cu soborul de preoți rugăciunea Tatăl nostru, după care la momentul potrivit s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. În cadrul slujbei, Înaltpreasfințitul Andrei a oficiat și două hirotonii, una întru diacon și una întru preot. La final ierarhul le-a urat celor care își aniversează onomastica un călduros și sincer La Mulți Ani, dorindu-le ani mulți și buni în slujba lui Hristos. La ieșirea din catedrală, toți credincioșii au primit ramuri de salcie, care au fost sfințite în cadrul Sfintei Liturghii de astăzi.

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close