Așadar, Postul de bucate fără postul de răutate nu are eficiență. Postul trebuie să fie integral, ca să-l primească Dumnezeu. Triodul ne îndeamnă să postim post primit, bineplăcut Domnului; postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăți, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună și de jurământul mincinos. Lipsirea de acestea este postul cel adevărat și bineprimit[2].
 
Tendința înspre o postire formală, lipsită de părăsirea ticăloșiilor, a fost prezentă mereu în lume. Există oameni formaliști, respectând în literă rigorile postului, dar rămânând tot ticăloși. Nu numai Tobit subliniază faptul că postul trebuie dublat de milostenie, ci și Isaia: Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l și nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile și tămăduirea ta se va grăbi (Isaia 58, 7-8).
 
Repausatul meu tată, subliniind că uneori postul este formal și lipsit de bunătate, ne relata următoarea întâmplare: Un țăran s-a dus la târg într-o vineri. Ducea spre vânzare boii săi. Drumul înspre târg trecea printr-o pădure. Câțiva tâlhari, ascunși în acea pădure, l-au urmărit. Omul și-a vândut animalele, și-a pus banii în traistă și se întorcea liniștit înspre casă tot prin pădure. Tâlharii l-au urmărit și l-au ucis, i-au luat banii din traistă și apoi li s-a făcut foame. Au găsit în traistă pâine și slănină. Unul dintre ei a zis: Nu putem mânca slănină că este vineri!
 
Pe lângă însoțirea postului cu fapte bune este absolut necesară rugăciunea. De fapt, postul este și o purificarea a rugăciunii. Zice Sfântul Ioan Scărarul: Postul este o silire a firii și o tăiere împrejur a dulceții gâtlejului, curmarea aprinderii, alungarea gândurilor rele și eliberarea de visări, curăția rugăciunii, luminătorul sufletului, paza minții, înmuierea învârtoșării, străpungerea inimii[3].
 
Este reușită când este vorba de înfrățirea rugăciunii cu postul, asemănarea cu o pasăre. Pasărea zboară cu două aripioare. Dacă una este frântă, oricât de bună ar fi cealaltă, pasărea nu poate zbura. Așa este și cu rugăciunea: dacă nu este însoțită de nevoința postului nu se poate ridica înspre cer.
 
Și dacă Tobit afirmă că mult prețuiește rugăciunea cu post și cu milostenie (Tob. 12, 8), ne punem logic întrebarea: care sunt roadele Postului însoțit de rugăciune și de milostenie? Vom menționa cinci roade. Întâi de toate, Postul temperează poftele păcătoase ale trupului. Spune Sfântul Ioan Casian că este cu neputință ca cel ce și-a săturat stomacul să se poată lupta în cuget cu dracul curviei[4].
 
În al doilea rând, Postul întărește voința noastră slabă. Realizăm că, așa cum spunea Sfântul Pavel, nu facem binele pe care-l voim, ci răul pe care nu-l voim, pe acela îl săvârșim (Romani 7, 19). De ce? Pentru că voința noastră este slabă. Postul întărește voința noastră slabă.
 
În al treilea rând, Postul dă glas pocăinței noastre. La utrenia din duminicile Postului Mare cântăm, adresându-ne lui Dumnezeu: Ușile pocăinței deschide-mi, Dătătorule de viață! Că mânecă duhul meu la biserica Ta cea sfântă, purtând locaș al trupului cu totul spurcat; ci, ca un îndurat, curățește-l, cu mila milostivirii Tale[5].
 
În al patrulea rând Îl face milostiv pe Dumnezeu înspre noi, păcătoșii. Multe necazuri, multe încercări au fost înlăturate de către Dumnezeu datorită Postului. Este foarte cunoscut cazul cetății Ninive, din cartea lui Iona. Datorită păcatelor ei, Dumnezeu s-a hotărât să o distrugă. Dar, fiindcă cetățenii ei, începând cu regele până la cel mai umil muncitor, au postit, Dumnezeu i-a iertat.
 
În al cincilea rând, postul creează un climat potrivit pentru rugăciune. Spune Sfântul Grigorie Palama că până ce ne stăpânește împătimirea nu putem gusta rugăciunea nici măcar cu cuvântul de pe vârful buzelor, și avem nevoie să simțim prin simțul pipăitului numaidecât durerea postului, a privegherii și a altora ca acestea, dacă vrem să ne îngrijim de rugăciune[6].
 
Așa că multe roade dă, mult prețuiește, rugăciunea cu post și cu milostenie.
 
 
 
†ANDREI
 
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
 
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
 
 
[1] Triodul, EIBMBOR, București, 1986, p. 97.
 
[2] Ibidem, p. 112.
 
[3] Filocalia 9, EIBMBOR, București, 1980, p. 219.
 
[4] Filocalia 1, Sibiu, 1947, p. 99.
 
[5] Octoih Mic, Reîntregire
a, Alba Iulia, 1998, p. 49.
 
[6] Filocalia 7, EIBMBOR, București, 1977, p. 229.
Share This