În a treia zi de Paști, marți, 22 aprilie 2014, Mitropolitul Clujului a fost prezent în mijlocul credincioșilor  parohiei ”Sf. Ap Andrei” din Beclean, unde a săvârșit începand cu ora 10, Sf. Liturghie. Alături de ÎPS Andrei a slujit protopopul de Beclean, pr. Doru Zinveliu și un sobor numeros de preoți și diaconi. La slujbă au luat parte credincioși în număr mare și oficialități locale și județene.

Taina Euharistiei, singura cale prin care Îl putem cunoaște pe Hristos

În cuvântul de învățătură rostit la Beclean, ÎPS Andrei le-a vorbit credincioșilor despre cum Îl pot cunoaște pe Hristos și cum se pot întâlni cu El. Pornind de la textul Evangheliei, ierarhul le-a explicat că singura cale a omului de a se uni cu Hristos este participarea la Sf. Liturghie și împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului: “Sf. Evanghelie de astăzi ne învață că Domnul Iisus Hristos ni se face cunoscut aici, la Sf. Liturghie. Aici ni se deschid ochii, aici El sub chipul pâinii și al vinului ni se dă nouă, credincioșilor. E o modalitate de a-L experimenta, de a-L vedea, de a fi împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos. Luați de valurile lumii, adeseori ni se pare că suntem singuri, că suntem abandonați, că suntem ai nimănui. Unde ne deschide El ochii ca să știm că nu suntem ai nimănui, că El este pururi cu noi până la sfârșitul veacurilor? Aici, la Sfânta Liturghie ”.
Taina Euharistiei a fost instituită de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină. Euharistia se găsește și în centrul episodului descris de Evanghelistul Luca, în pericopa evanghelică din această zi, a treia de Paști, numită și Marțea Albă.

Piatra de temelie a Bisericii cu hramul “Sf. Ap. Andrei” din centrul Becleanului a fost pusă în anul 1995 de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, iar lucrările de construcție au început trei ani mai târziu. Locașul de cult a fost sfințit în 17 august 2013, de ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. 

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close