În luna noiembrie a acestui an se vor împlini 80 de ani de la sfințirea Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca. Așezată în centrul capitalei culturale a Transilvaniei, Catedrala arhiepiscopală a Vadului, Feleacului și Clujului a fost construită între anii 1923-1933, din inițiativa și cu contribuția specială a vrednicului de pomenire Episcopul Nicolae Ivan. La început de secol XX s-a reușit atât construirea Catedralei eparhiale din inima Clujului, cât și reactivarea străvechiului scaun episcopal Feleac. De la acest eveniment istoric se împlinesc în acest an, 525 de ani. Episcopia de la Feleac, înființată acum mai bine de 500 de ani este precursoare a Arhiepiscopiei și Mitropoliei Clujului.
Pentru a marca cele două evenimente Mitropolia Clujului, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Andrei va organiza în perioada 2-3 noiembrie 2013 o serie de manifestări religioase și culturale. Sărbătoarea va debuta sâmbătă, 2 noiembrie, cu un simpozion intitulat Mitropolia de la Feleac, 525 de ani de la prima mențiune documentară. Duminică, 3 noiembrie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca va fi oficiată Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi, preoți și diaconi.
Despre manifestări ne oferă amănunte Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei: „Pe 3 noiembrie se împlinesc 80 de ani de când a fost sfințită catedrala noastră mitropolitană, prin râvna, prin osârdia Episcopului Nicolae Ivan și a celor ce l-au sprijinit. Această lucrare frumoasă și foarte importantă pentru municipiul Cluj-Napoca era desăvârșită în 1993 și a urmat sfințirea ei. Așa că se cuvine la 80 de ani de atunci să punctăm momentul duminică, 3 noiembrie 2013. Sărbătoarea va fi anticipată sâmbătă de un simpozion, care va marca împlinirea a 525 de ani de la întemeierea Arhiepiscopiei noastre, a Mitropoliei noastre de către Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, dar atunci reședința ei era la Feleac. Vom da slavă Lui Dumnezeu și ne vom aduce aminte cu drag de înaintașii noștri care ne-au propovăduit Cuvântul Lui Dumnezeu și zice Sfântul Apostol Pavel, uitându-ne la credința lors să le urmăm virtuțile”.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close