Creștinii ortodocși au prăznuit joi, 29 mai 2014, Înălțarea Domnului.

Acest mare praznic este an de an un prilej de sărbătoare pentru vieţuitorii Mănăstirii Muntele Rece din judeţul Cluj. Așezământul monahal situat pe locul numit „La eroi”, din cătunul Bordeşti, comuna Măguri Răcătău, își sărbătorește de Înălțarea Domnului hramul.

Sărbătoarea a fost marcată anul acesta prin prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului. Ierarhul a oficiat, de la ora 10.00, Sfânta Liturghie, urmată mai apoi de o slujbă de pomenire pentru toţi eroii neamului căzuţi la datorie pentru apărarea ţării.

În cuvântul de învățătură Părintele Mitropolit a arătat semnificația sărbătorii Înălțarea Domnului pentru creștinul de azi: „Prin Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos firea omenească este ridicată la cer. Domnul Hristos nu se urcă la cer, ci urcă întreaga fire omenească, pentru care s-a întrupat și a venit să o mântuiască”.

La sărbătoarea de la Mănăstirea Muntele Rece au participat pe lângă mulțime de credincioși și reprezentanţi ai instituţiilor militare, autorităţi judeţene și locale şi delegaţii ai instituţiilor publice. Cu toţii au depus coroane şi jerbe de flori la mormintele eroilor aflate în cimitirul din incinta mănăstirii.

În urma luptelor purtate în zonă, în anul 1944, aici au căzut la datorie aproximativ 250 de ostaşi, iar în cimitirul din incinta mănăstirii au fost înmormântaţi iniţial 26 de eroi, dintre care 9 necunoscuţi. După evenimentele din decembrie 1989, credincioşii de aici i-au cerut preotului paroh să iniţieze demersurile necesare construirii unei biserici.

Potrivit părintelui stareț Arsenie, mănăstirea a fost înființată în 1994, an în care au demarat și lucrările la biserica mănăstirii. Prima dată a fost realizată o bisericuță din lemn, în care s-a slujit până în 2006, când au demarat lucrările la o nouă biserică din zid care este ridicată și urmează a fi pictată.

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close