LISTA PAROHIILOR VACANTE 10-23 decembrie 2014

 

            

                  Posturi pentrunumire:

1.      Preot paroh la Parohia Alunişul, Protopopiatul Năsăud, 130 suflete, categoria  a III-a.

 

 

·        Pentru posturile de la categoria numire se va susţine un interviu, şi  se pot înscrie preoţii cu vechime de cinci ani, precum şi tinerii licenţiaţi în teologie care au susţinut examenul de capacitate. Interviul va consta în susţinerea a trei probe orale: predică, cateheză şi liturgică.

·        Dosarele candidaţilor se vor depune la biroul Consilierului administrativ bisericesc până la data de 23 decembrie 2014.

                    Din încredinţarea I.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.

 

              Consilier administrativ bisericesc                               Secretar eparhial   

           

               Pr. Cristian Baciu                                                Dr. Valentin Vesa

Share This