Peste 7.000 de clujeni au luat lumina în noaptea de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, participând de la ora 24:00 la slujba de Înviere săvârșită de Înaltpresfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Lumina a fost adusă și în acest an de la Ierusalim, cu un avion de mici dimensiuni și întâmpinată sâmbătă seara pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj, de o delegație a Arhiepiscopiei condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei. O prezență deosebită a fost aceea a reprezentanților Casei Regale a României.

În deschiderea slujbei, Mitropolitul Clujului a dăruit lumina preoților și credincioșilor, iar după momentul Evangheliei, a rostit un scurt cuvânt de învătătură: ”Nici o altă sărbătoare nu-i mai mare ca sărbătoarea Paștilor. Și bucuria noastră la acestă sărbătoare este deplină. Zice părintele Dumitru Stăniloaie că: lumea frumoasă ce ne înconjoară, și pe care ne-a pus-o Dumnezeu la dispoziție, nu-i altceva decât un dialog între Dumnezeu și noi oamenii. În mod concret prin tot ce ne dă, prin tot ce revarsă asupra noastră, ne demonstrează cât de mult ne iubește. Ei, și noi, atunci când suntem în stare să alinăm suferința celor bolnavi, să-i ajutăm pe cei care sunt săraci și neputincioși, pe copii nimănui, când facem fapte caritabile, la urma urmei nu neapărat cel pe care îl ajutăm este beneficiar ci noi suntem, sunt bucuriile curate pe care le gustă creștinii adevărați.”

La final, mulțimea prezentă alături de soborul de preoți și diaconi avându-l în frunte pe ÎPS Sa Andrei, și având în mâini lumânări, au înconjurat de trei ori Catedrala Mitropolitană.

Din aceeași categorie

Share This