Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, doctor fără de arginți, pomenit în calendarele ortodoxe în 27 iulie, a fost prăznuit în mod deosebit la Mănăstirea Dâncu din comuna clujeană Aghireșu.

Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, a fost prezent la sebarea hramului noii mănăstiri din localitate, înființată în anul 2014.

Ierarhul a slujit Sfânta Liturghie începând cu ora 10, pe o scenă amenajată în curtea bisericuței de lemn, avându-i alături pe Arhid. Claudiu Ioan Grama, consilier pe probleme de misiune și protocol al Arhiepiscopiei Clujului, pe protopopul de Huedin, pr. Dan Lupuțan și alți preoți din parohiile învecinate și fii ai satului Dâncu.

Credincioșilor adunați în număr mare, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a vorbit, în cuvântul de învățătură, despre viața Sfântului Pantelimon, și i-a îndemnat să îi urmeze exemplul: fie viteji și statornici în credință asemenea lui. Deasemenea, Înaltpreasfinția Sa a condamnat recentul atentat petrecut în bisericuța „Sfântul Ștefan” din Saint Etienne du Rouvray, Franța, în care părintele Jacques Hamel, de 84 de ani, a fost ucis de teroriști.

Predica Înaltpreasfințitului Andrei, Mitropolitul Clujului la Mănăstirea „Sf.Cuv.Pantelimon” de la Dâncu – Aghireș

Răspunsurile la Dumnezeiasca Liturghie au fost date de un grup de studenți ai Facultății de Teologie din Cluj-Napoca.

La final, părintele ierom. Cleopa, starețul Mănăstirii „Sfântul Pantelimon”, a adresat calde mulțumiri atât lui Dumnezeu cât și Înaltpreasfinției Sale pentru purtarea de grijă față de micuța cominutate din Dâncu, aflată în grija Mănăstirii.

Foto: Protopopiatul Ortodox Huedin, Hramul Manastirii Sfantul Pantelimon, Dancu, jud. Cluj

Biserica „Învierea Domnului” din Dâncu, pe noua listă a monumentelor istorice

Mănăstirea din localitatea Dâncu a fost înființată în 2014. De atunci și până acum s-a realizat fundația noii biserici a mănăstirii care va deservi comunitatea de credincioși din localitatea Dâncu.

Biserica de lemn „Învierea Domnului”, în care se slujește momentan, construită în 1750 în satul în satul Sebeș (azi Valea Drăganului), a fost adusă pe actualul amplasament în 1862.

Biserica adăpostește o colecție de icoane pe lemn, realizate în mare parte de Nechita Zugravu, pictor muralist și de icoane, deosebit de prolific între anii 1740-1770, activ nu doar în zona Clujului, ci și în Bihor, Sălaj și Câmpia Transilvaniei. În perioada când a activat devenise celebru, mai ales în zonele de la poalele Munților Apuseni și dealurilor Dejului și Clujului, îndeosebi ca iconar de prestigiu.

În 1924 sătenii au reparat biserica, mutând ușa de intrare de pe latura sudică pe cea vestică și tencuind construcția, atât în interior, unde au aplicat stratul de tencuială peste vechea pictură, cât și în exterior.

Deși vechea pictură s-a pierdut în timpul lucrărilor de reparații din 1924, atunci când a fost repictat iconostasul și o parte din naos, biserica mai adăpostește totuși o colecție de icoane pe lemn.

La ultima reparație, cea din 1988, s-a renunțat la acoperișul tradițional de șindrilă, biserica fiind astăzi integral învelită cu tablă.

Foto: Țetcu Mircea Rareș, wikipedia.org

Dâncu este unul dintre satele comunei Aghireșu, județul Cluj. Are o populație exclusiv românească și se învecinează cu Ticu, Ticu-Colonie și Argheșu, toate aparținând aceleiași comune.

Primele atestări documentare despre sat datează din 1435.

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close