Simpozionul Internațional „Euharistie. Spovedanie. Martiriu” organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a debutat în dimineața zilei de 4 noiembrie 2014, cu o slujbă de Te Deum oficiată în capela din incinta Campusului Universitar „Nicolae Ivan” . În Aula Magna a Facultății a avut loc, începând cu ora 9:00, deschiderea lucrărilor din cadrul simpozionului. Au luat cuvântul: Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Antonie, Mitropolit de Borispol și Brovary, Preasfințitul Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla și rectorul Universității Babeș-Bolyai, acad. Ioan Aurel-Pop.

Cuvântul inaugural a aparținut părintelui decan Vasile Stanciu, care a explicat că acest eveniment reprezintă modul prin care Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca marchează Anul Euharistic și Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni: „Sunt invitați teologi, muzicologi și artiști remarcabili din țară și străinătate, care sunt chemați să răspundă nenumăratelor întrebări legate de impactul pe care ar trebui să îl aibă în viața bisericii cele trei realități ale spiritualității creștine: Spovedania, Împărtășania și Martirajul”.

Strigătul din eternitate al martirilor

Seria comunicărilor a fost deschisă de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, cu lucrarea intitulată „Strigătul din eternitate al martirilor”, în care Înaltpreasfinția Sa a făcut referire la mucenicii care sunt pomeniți la fiecare Sfântă Liturghie, între care și Sfinții Martiri Brâncoveni: „Jertfa Euharistică nu este doar o închipuire sau un simbol al Jertfei Domnului, ci este o jertfă adevărată. Ceea ce se jertfește nu e pâine, ci Însuși Trupul lui Hristos, iar jertfa Mielului lui Dumnezeu e una singură, adică cea dusă odată pentru totdeauna. După ce jertfa s-a săvârșit ne rugăm Însușii Mielului Celui Jertfit ca darurile primite, pregătite încă la proscomidie să își facă efectul aspura celor pe care i-am pomenit. Celor adormiți să le dea odihnă dimpreună cu sfinții, iar pe cei vii să îi facă părtași ospățului euharistic și să le dăruiască cele de trebuință. În ce îi privește pe sfinți, începând cu Maica Domnului, pentru ei se aduce această slujbă cuvântătoare cu mulțumire lui Dumnezeu și aceștia să ne ajute cu rugăciunile lor.  Între Sfinții Mucenici se găsesc și Sfinții Martiri Brâncoveni”.

A urmat discursul Înaltpreasfințitul Antonie, Mitropolit de Borispol și Brovary, bazat pe o prelegere despre Sfânta Euharistie în opera protoiereului Serghie Bulgakov, iar prima sesiune de comunicări s-a încheiat cu prelegerea susținută de Acad. Prof. Univ. Dr. Mircea Păcurariu, despre Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu şi Transilvania.

Dialogul internațional, promovat în cadrul Universității Babeș-Bolyai

În intervenția din prima parte a lucrărilor simpozionului,  rectorul Universității Babeș-Bolyai, acad. Ioan Aurel-Pop, a salutat inițiativa Mitropoliei Clujului de  a organiza un eveniment de o asemenea importanță pentru teologia internațională: „Astăzi, această universitate, care este unică în Europa prin faptul că găzduiește patru Facultăți de Teologie, toate creștine, nu poate decât să salute acest dialog extraordinar, prezența aici, prin grija Mitropoliei Clujului și a Facultății de Teologie Ortodoxă, a reprezentanților multor culte creștine, ceea ce reprezintă continuare ideii de dialog pe care noi o susținem din tot sufletul”.

Parteneriat între Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj și Academia Teologică din Kiev

Cu ocazia vizitei la Cluj-Napoca a Înaltpreasfințitului Antonie, Mitropolit de Borispol și Brovary, Rectorul Academiei Teologice din Kiev și Administrator al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, s-a încheiat un parteneriat academic între Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai și Academia Teologică din Kiev. De asemena,Înaltpreasfințitul Antonie a dăruit bibliotecii facultății gazdă mai multe volume de teologie, editate de academia kieveana: „Cel mai important este faptul că a fost semnat un acord între școlile noastre teologice.  Mi-aș dori ca acest acord să nu rămână doar pe foaie, ci să se dezvolte mult mai mult. Să facem schimburi de experiență între profesori, studenți sau lucrări științifice”.

De la ora 12:00 a început susținerea lucrărilor pe 3 secțiuni: Teologie biblică şi sistematică, Teologie istorică şi practică și Muzicologie şi artă. Între cei care au susținut comunicări se numără:  pr. prof. Ioan Ică Junior, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, pr. Ioan Sauca, directorul Insitutului Ecumenic de la Bosseypr. prof univ. dr. Ștefan Buchiu și pr. prof. univ. de. Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai.

Simpozionul International „Euharistie. Spovedanie. Martiriu” se va încheia mâine seară, cu un concert susținut de Corul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca și  Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica”.

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close