În Sfânta și Marea Joi din Săptămâna Patimilor, Denia celor 12 Evanghelii a fost oficiată la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului. Alături de Înaltpreasfinția Sa, au slujit preoți ai catedralei clujene dar și preoți profesori ai Seminarului și ai Facultății de Teologie din municipiu. Răspunsurile au fost date de corul catedralei, dirijat de părintele decan Vasile Stanciu.

După citirea Evangheliei a V-a a Sfintelor Patimi, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a luat pe umeri Crucea din Sfântul Altar, închipuindu-L pe Mântuitorul Care Și-a dus Crucea, a ieșit pe ușa dinspre miazănoapte, și a așezat-o în mijlocul Catedralei în timp ce se cânta Troparul Răstignirii.

Crucea Răstignirii, o cruce mare, lucrată din lemn, pe care este pictată Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos, având pictați la capetele brațelor pe Sfinții Evangheliști, se scoate din Sfântul Altar de către preot numai la Denia din Joia Mare.

Sfânta Cruce a rămas în mijlocul Bisericii până a doua zi la vecernie, când se va scoate Sfântul Epitaf.

„Domnul se face șarpe ca să învingă șarpele care a adus păcatul în lume”

În cuvântul de învățătură rostit la finalul deniei, Protosinghelul Benedict Vesa, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Clujului, a subliniat importanța jertfei lui Hristos pentru mântuirea noastră:

Scuipările, lovirile peste obraz, insultele, palmele, batjocurile, veșmântul de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și înainte de toate Crucea și Moartea – sunt suficiente ingrediente din punct de vedere uman, pentru care diavolul să se simtă stăpânitor peste această lume, să se simtă biruitor în fața lui Dumnezeu, și să-i declare aproape moartea lui Dumnezeu. Numai că, iată, acum vine judecata! Citim în Evanghelia după Ioan, în capitolul 12, versetul 31: Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Lumea pe care diavolul o stăpânea și atunci în Pustia Carantania când l-a ispitit pe Iisus, dar și acum în Săptămâna Patimilor, va fi supusă judecății, va fi dată adevărului, se va arăta așa cum este ea. Și mai mult decât atât, stăpânitorul acestei lumi, adică diavolul, va fi judecat și aruncat afară. Lucrurile se limpezesc și mai mult dacă citim în Capitolul 14 al Evangheliei după Ioan, versetul 30, când Domnul Iisus Hristos zice așa: Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine. Mai mult, în capitolul 16 al Evangheliei după Ioan, când le vorbește ucenicilor și le spune despre Mângâietorul care va veni, zice așa: Acest Mângâietor va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată.Și mai adaugă: Stâpânitorul acestei lumi dedate răului a fost judecat – diavolul! Și această judecată se întâmplă în lemnul Crucii pe care noi îl prăznuim.

Vedeți, diavolul avea toate ingredientele umane prin care să își declare victoria. Toate umilințele, toate badjocurile posibile de pe această lume care culminează cu moartea pe Cruce, într-un mod care nu se putea să fie mai dezonorabil decât acesta. Avea toate ingredinetele. Și totuși Domnul face acum judecată și arată că prin toate lucrurile acestea de jos, nebăgate în seamă, ba mai mult decât atâta, badjocorite de oameni, El judecă această lume și o restabilește în supunerea ei față de adevăratul Stăpânitor, față de Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului. Domnul se face șarpe ca să învingă șarpele care a adus păcatul în lume, Domnul se face blestem pentru ca să învingă blestemul de dinăuntru, să-l vindece de dinăuntru și să ne scape din ocara cea veșnică.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a miruit pe toți cei prezenți și le-a urat ca ultimele clipe din Postul cel Mare să le fie ușoare si pline de speranța Învierii!

Foto: Dumitru Cucură, Dar

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close