Bistrițenii au venit în număr mare la ședința de constituire a filialei județene a Asociației „Părinti pentru Ora de Religie”, care a avut loc astăzi, 3 martie 2015. Evenimentul a debutat puțin după ora 16:00 și a avut loc în sala de ședințe a protopopiatului Bistrița. Prezent la întâlnire, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a argumentat în deschidere, importanța orei de religie în viața elevilor: „Eu zic că cea mai mare cucerire după căderea comunismului a fost reintroducerea orei de religie în școală. Socotim că e absolut onest ca noțiunile elementare legate de spiritualitatea părinților și a înaintașilor, copilașii să le știe. Dacă nu ar fi ora de religie, nu ar avea o pregătire completă. Ora de religie îi face să posede noțiunile elementare legate de credința noastră”.

La întâlnire au luat cuvântul președintele filialei Cluj a Asociației „Părinți pentru Ora de Religie”, Elena Ivanca, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, părintele Bogdan Ivanov și inspectorul de religie al județului Bistrița-Năsăud, părintele Adrian Cherhaț. Părinții prezenți au fost dornici să facă parte din asociație, considerând că religia în școală este extrem de importantă pentru buna formare a copiilor lor.
La ședința de azi, s-a ales și comitetul care va reprezenta asociația la nivelul județului Bistrița-Năsăud. În urma votului, a fost aleasă președinte, doamna Ani Nastasia Bob.

Asociația „Părinți pentru Ora de Religie” are și o pagină de facebook, pe care o poate accesa orice părinte pentru a afla mai multe informații.

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close