Arhiepiscopul Justinian, voievodul spiritual al Maramureșului

La aflarea veștii trecerii vrednicului de pomenire Arhiepiscop Justinian la cele veșnice, Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a transmis, prin intermediul postului de radio Renașterea, un mesaj în care a evocat pe scurt personalitatea mult iubitului părinte duhovnicesc:

Înaltpreasfințitul Justinian poate fi numit metaforic voievodul spiritual al Maramureșului deoarece pentru zona de nord a țarii a fost o persoană unică, de fapt, cu Înaltpreasfinția Sa se încheie un capitol din istoria zbuciumată a spiritualității noastre. Mănăstirea Rohia, Eparhia Maramureșului și Sătmarului îi datorează extraordinar de mult Înaltpreasfințitului Justinian. Să nu mai adăugăm și faptul că a fost un număr de ani și Episcop vicar la Cluj. A plecat la Dumnezeu într-o zi de duminică tocmai în timp ce se oficia Sfânta Liturghie și ne aducem aminte cu nostalgie că și venirea sa pe lume a avut loc tot într-o zi de duminică, în mai 1921. E greu de cuprins o personalitate spirituală care din cale-afară te impresionează și care lasă o dâră de lumină în istoria Bisericii noastre Ortodoxe Române. Peste tot rămâne icoana unui om deosebit, a unui părinte spiritual care a mângâiat, a întărit, a vindecat răni sufletești și a ajutat cât de mult a putut ajuta.

„Dumnezeu să îl odihnească cu drepții Lui și să îi fie veșnică memoria iar noi cei ce rămânem îi purtăm vie recunoștința ca unui mare părinte spiritual pe care l-am avut”,

a adăugat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close