Policlinica fără Plată “Sf. Pantelimon”, Cluj-Napoca

a) Proiectul socio-medical

Coordonator: monahia Mavra Epure (farmacist)
Str. Ion Meşter nr. 10
Clu-Napoca
Jud. Cluj

Pacienţii care apelează la serviciile policlinicii şi care conform anchetelor sociale se încadrează în plafonul financiar al policlinicii(500 LEI/membru de familie) beneficiază de consultaţii medicale, medicamente şi asistenţă spirituală.
În total, un număr de peste 2900 de persoane au beneficiat de consultaţii medicale şi medicamente in anul 2010. Actul medical din cadrul policlinicii este unul profesional bazat pe codul de etică şi deontologie al medicilor şi farmaciştilor şi este un act filantropic care vizează latura umană şi spirituală a beneficiarilor direcţi şi indirecţi. In cadrul proiectului 2 persoane sunt angajate cu contract de muncă, 11 persoane sunt voluntare, iar 10 sunt colaboratori permanenţi.


b) Proiectul “Sf. Dimitrie Basarabov” – Informare şi Consiliere în Adicţii

Coordonator: Frantz Floyd- consilier în adicţie

În anul 2010 programul "Sf. Dimitrie Basarabov" şi-a continuat misiunea de a oferi servicii de informare şi consiliere în problematica adicţiilor. Activităţile desfăşurate au fost orientate către iniţierea de programe de evaluare, consiliere şi de prevenire a recăderii în comunitate, în cadrul instituţiilor medicale rezidenţiale, în unităţile spitaliceşti şi în unităţile de detenţie.
Programele proiectului au avut loc la punctul de contact Casa Albă (zilnic aproximativ 25-30 persoane), la Policlinica Sfântul Pantelimon, în cadrul Sanatoriului de boli psihice cronice Borşa, în cadrul Sanatoriului de la Săvădisla, precum şi la Penitenciarul din Gherla.
Au fost organizate în cadrul proiectului două seminarii privind dependenţa de alcool şi rolul femeii ortodoxe în societatea contemporană adresate preoţilor, şi nu numai, din Eparhia Clujului, seminarii la care au participat misionari O.C.M.C.
Acest proiect are un caracter ecumenic, adresându-se tuturor persoanelor dependente de acool sau droguri şi familiilor acestora, indiferent de orientarea lor religioasă sau naţionalitate.


c) Proiectul “Pentru Viaţă”- pentru combaterea numărului mare de avorturi

Coordonator: Dr.Christa Todea- Gross

În anul 2010 activitatea proiectului s-a desfăşurat după cum urmează:
  1. Activităţi de consiliere săptămânale la Policlinica fără Plată „Sfântul Pantelimon” şi la Dispensarul Studenţesc din cartierul Zorilor;
  2. Înfiiţarea a doua filiale Provita noi la Dej şi Gherla şi reînfiinţarea celei de la Tg Mureş. Întregul proiect se desfăşoară în regim de voluntariat prin grija deosebită a doamnei Dr. Christa Todea- Gross.